Comisia Europeană a creat Circular Plastic Alliance

10 Ian 2019

 

Alianța circulară din domeniul maselor plastice s-a format prin implicarea părților interesate din segmentele cheie care fac parte din lanțul valoric al industriei plasticului, inclusiv colectorii de deșeuri, cei care le reciclează, producătorii primari, procesatorii, proprietarii de mărci comerciale și retailerii.

Alianța nou creată de Comisia Europeană are ca obiectiv reducerea impactului pe care masele plastice îl au asupra mediului înconjurător, precum și stimularea inovației în acest domeniu.

Iată ce a declarat Jyrki Katainen - vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu ocuparea forței de muncă, dezvoltare, investiții și competitivitate - cu ocazia lansării alianței circulare din domeniul maselor plastice:

 

" Companiile au înțeles că aceasta reprezintă o oportunitate pentru inovație și pentru a deveni lideri la nivel mondial în materie de tehnologii noi și materiale, aliniate cu logica economiei circulare. Platforma pe care am lansat-o va încuraja dialogul și cooperarea dintre operatorii de pe piață, atât în ceea ce privește aprovizionarea cât și cererea, în așa fel încât să putem construi împreună o piață eficientă pentru materialele plastice reciclate."

Sursa: www.foodnavigator.com