Gravura – arta imprimării

vizualizari: 422
07 Sep 2018

Gravura este un gen al artelor vizuale care a luat naştere în secolul al XV-lea şi a reprezentat prima formă de tipar. Timp de patru secole a fost singura modalitate de multiplicare a unor imagini artistice sau ilustraţii știinţifice. Mai târziu, tehnicile gravurii au prilejuit apariţia tiparului industrial

 

Portret realizat în gravură intaglio ( redat pe bancnota de 1000 de forinţi)

 


Folosind cuvântul în simpla lui definiţie, gravura înseamnă decorarea unei suprafeţe cu linii incizate. Aceasta constă aşadar în săparea, incizarea, perforarea sau obturarea unei suprafeţe plane fie în vederea imprimării și multiplicării imaginii, fie pentru obţinerea unui obiect artistic de sine stătător. Aşadar este o artă a “ liniei”. Aceasta ne duce cu gândul departe în istorie, până la omul primitiv care grava linii (desene) pe piatră. Apoi la sumerieni, care posedau deja o metodă a imprimării caracterelor cuneiforme pe lut folosind două instrumente ascuţite. Dar adevărata artă a imprimării a trebuit să aștepte până la invenţia hârtiei, iar aceasta a apărut în China în jurul anului 200 î.Hr.

Imprimarea de pe plăci de lemn a fost cunoscută cu un secol înaintea primei imprimări intaglio ( tipar adânc). Prima imagine intaglio imprimată datează din 1406, iar cei care au obţinut primele printuri intaglio nu erau numiţi artiști ci artizani. Aceştia deţineau ateliere în oraşele mari, care erau susţinute fie de un nobil, de un prinţ sau de biserică. La vremea respectivă se grava pe cupru sau pe argint.

Faptul că gravura este rezultatul unui proces de imprimare ( așadar de multiplicare) provoacă uneori confuzie în rândul publicului larg. Dar procedeul gravurii, datorită tuturor etapelor parcurse - de proiect plastic, transpunere, incizare, de gravare cu acid sau mai cu seamă de încerneluire, ștergere și stabilire a presiunii pentru imprimare, de interacţiune dintre cerneala de imprimare și hârtie – produce efecte estetice nerealizabile în alt mod. Ochiul, după un studiu mai atent, începe să sesizeze și să aprecieze frumosul.

Au apărut artiști care au ales să se exprime prin intermediul gravurii, atrași fiind de texturile și efectele care pot fi obţinute numai prin intermediul acestui procedeu. Aşadar acest gen de artişti nu creează gravură în scopul reproducerii altor opere artistice; lucrările acestora sunt produse ale propriei creativităţi ca și pictura sau desenul. Tocmai de aceea produsele artei lor sunt considerate originale ( sens opus reproducerii), termen adoptat din dorinţa de a ajuta publicul să înţeleagă diferenţa dintre gravură - care se pregătește manual - și reproducerea fotomecanică.

Unul dintre cei mai virtuoși gravori a fost Albrecht Durer ( 1471-1523), un artist german care a gravat pe plăci din cupru și fier, dezvoltând o concepţie mai mult picturală asupra gravurii.

Apoi Rembrandt (1606-1669) şi-a câștigat reputaţia în activitatea sa de gravor prin măiestria de care a dat dovadă. A realizat teme biblice, peisaje, portrete, nuduri.

Francisco de Goya (1746-1828) – artist spaniol - a fost pictorul curții regale. În afara tablourilor comandate, pictorul a realizat și gravuri pe cicluri tematice, precum “ Capriciile” şi “ Ororile războiului”. El este cel care a rostit celebra frază: “ Somnul rațiunii naște monștri”.

O gravură este o compoziţie finalizată și rezultatul unui proces de creaţie, aşa încât se aseamănă mai mult cu pictura decât cu un simplu desen care reprezintă doar o pregătire, o schiţă a unei picturi. Înainte de apariţia fotografiei, cererea pe piaţă pentru gravură era destul de mare deoarece era folosită şi ca procedeu de reproducere.

O schimbare fundamentală a apărut după anul 1820 odată cu invenţia fotografiei, care înlocuia procedeul de reproducere manuală.

În secolul al XX-lea, gravura a influenţat toate curentele artistice apărute. Cel mai însemnat exemplu de aplicabilitate îl reprezintă cartea ilustrată sau “ livre illustre”, care în anii ’20 și-a dezvolat o piaţă importantă mai ales la Paris. Editorul era cel care aproba asocierea dintre un scriitor și artistul care crea ilustraţiile. Studiul gravurii unor artiști ca Picasso, Chagal sau Rouault precum și ai altor artiști fauvi sau cubiști n-ar fi fost complet fără aceste cărţi.

Aproape toţi artiștii de renume ai sfârşitului de secol XIX – început de secol XX au avut numeroase încercări în crearea propriului stil de gravură. Se disting Toulouse-Lautrec ( afiş de reclamă, litografie policromă), Edgar Degas, Mary Cassatt, Vincent van Gogh, James Whistler.

 

  Gravură de Ushio Takahashi, 1944

 

Dar Stanley William Hayter ( 1901-1988) - pictor și gravor care a condus “ Atelier 17” din Paris - prin experimentele făcute împreună cu studenţii său a îmbunătăţit semnificativ tehnica gravurii, adăugându-i un plus de valoare artistică. Printre artiștii care au frecventat atelierul lui au fost: Pablo Picasso, Alberto Giacometti, Joan Miró, Alexander Calder, Marc Chagall, Nemestio Antúñez, Jackson Pollock, Mark Rothko, Mauricio Lasansky.

În România, profesorul și pictorul Teodor Aman – cel care a întemeiat la mijlocul secolului al XIX-lea prima școală naţionale de arte frumoase - cunoștea bine procedura gravurii, acesta având studii de specialitate dobândite la Paris.

Gravura destinată imprimării se realizează prin metoda tiparului adânc ( gravură în adâncime), a tiparului înalt ( gravură în relief sau în înălțime) şi a tiparului plan ( litografia, monotipia). Cu timpul au fost incluse și alte metode de reproducere, cum ar fi serigrafia.

Uneltele pentru tipar înalt sunt de regulă ace sau alte instrumente ascuțite din metal, cu ajutorul cărora se zgârie suprafața netedă a plăcii ( din metal moale precum cupru sau zinc). Odată zgâriat, desenul este acoperit cu un strat fin de cerneală tipografică. Cu ajutorul unei pânze apretate se elimină cerneala în surplus și se acoperă cu o hârtie ( umezită în prealabil), iar apoi prin presare se transferă desenul de pe placă pe hârtie. Urma lăsată de grosimea plăcii pe hârtie se numeşte “ chiuvetă” şi este practic o adâncitură ce reprezintă amprenta plăcii. Numărul de exemplare identice sau aproape identice care se obţin se numeşte “ tiraj”. Notarea tirajului se face pe fiecare exemplar în parte în ordinea decisă de artist ( cu creionul), fiind menţionat mai întâi numărul exemplarului curent şi apoi numărul total de exemplare imprimate.

De asemenea, pe fiecare exemplar se notează şi titlul lucrării, tehnica ( litografie, xilogravură), anul și semnătura artistului. În cazurile în care gravura este imprimată la un atelier specializat de gravură, alături de semnătura artistului apare și semnătura gravorului. Notările se fac în partea de jos a lucrării, sub chiuvetă.

 

De Irena Nestor

Inapoi