Noul criteriu de referință pentru mașinile de îndoire și lipire

vizualizari: 70
15 Oct 2018

  Omega Alius

 

" Suntem încrezători în faptul că designul modern, siguranța și ușurința în utilizare, precum și componentele electronice de ultimă generație împreună cu programele software compatibile vor transforma Omega Alius într-un criteriu de referință pentru mașinile de îndoire și lipire carton."

Abdurrahman Kucukaras, Director General, Duran Machinery

 

Cu o experiență de aproape 60 de ani în domeniu și 30 de ani în proiectarea și fabricarea utilajelor de înaltă calitate pentru îndoire și lipire, Duran Machinery – cu sediul în Istanbul, Turcia - este producătorul seriei Omega, unul dintre cele mai apreciate branduri de echipamente post-press din industria cartonului la nivel mondial.
Designul inovator ce are la bază un cadru din oțel solid de 30 mm și prețul competitiv sunt atributele ce fac diferența atunci când vine vorba despre seria de utilaje Omega, care continuă cu succes să îndeplinească cerințele producătorilor de ambalaje din carton ondulat, asigurând în același timp o producție de înaltă calitate

 

 

Brandul înglobează șase modele standard de mașini de îndoire și lipire cu diferite specificații care pot lucra în linie cu unități auxiliare de pre-alimentare și stivuire. Producătorul oferă, de asemenea, servicii dedicate de cercetare și dezvoltare pentru a satisface cerințele specifice de producție, pornind de la un design unic de ambalaje până la proiectarea de mașini inovatoare personalizate.

Participarea companiei Duran Machinery de anul acesta la Print4All Milano a avut ca principal obiectiv prezentarea noului model Omega Alius. Abdurrahman Kucukaras, Director General, a declarat: " Am lucrat la proiectarea liniei Omega Alius timp de un an. Ca și în cazul lui Omega Magnus, am ales denumirea noului echipament din limba latină. Alius înseamnă celălalt, altul sau diferit, în funcție de contextul în care este utilizat. Am luat în considerare caracteristicile sale unice atunci când am luat decizia să denumim acest utilaj Alius, ce va fi promovat sub sloganul Fără asemănare".

Încă de la începutul acestui an, Duran Machinery a dat startul proiectului de fabricare a mașinilor ce respectă standardele Industriei 4.0. Mai exact, echipamentele producătorului din Turcia procesează date în timp real provenite de la diferite dispozitive, fiind compatibile cu programele de management al afacerilor.

Omega Alius va fi disponibil în 3 dimensiuni, respectiv 70, 90 și 110 cm. Echipamentele vor fi complet automatizate și configurate pentru producția de mare viteză - până la 600 m/min. " Primul model din noua serie este Omega Alius 110. Suntem încrezători în faptul că designul modern, siguranța și ușurința în utilizare, precum și componentele electronice de ultimă generație împreună cu programele software compatibile vor transforma acest echipament într-un criteriu de referință pentru mașinile de îndoire și lipire carton", a adăugat Kucukaras.

Alius dispune de un program inteligent de configurare ce calculează și implementează automat ajustările mașinii pentru a se conforma cu designul cutiei, totul fără implicarea operatorului.

De asemenea, stochează toate aceste setări în memorie pentru lucrările viitoare.

Operatorul are posibilitatea să monitorizeze procesul de producție de la distanță, prin intermediul unor dispozitive precum tableta sau smartphone-ul. Tot de la distanță poate fi asigurată și asistența tehnică, atunci când este necesar.

Omega Alius a stârnit în special interesul convertorilor din Europa și Orientul Mijlociu la Print4All Milano. "Industria de ambalaje este extrem de competitivă la nivel mondial, iar convertorii și furnizorii de echipamente trebuie să colaboreze strâns pentru a maximiza productivitatea. Alius a fost proiectat respectându-se principiul de integritate pe care toate echipamentele Omega îl au în comun din punct de vedere tehnic", a concluzionat Abdurrahman Kucukaras.

 

De Simona Cusă

 

Inapoi