Evoluția packaging-ului și primele materiale

vizualizari: 43
07 Sep 2018

Packaging-ul exprimă stilul de viață și reflectă cultura noastră materială. Cercetătorii au stabilit că circa 50% din totalul cumpărăturilor în magazinele cu autoservire se fac pe baza unor impulsuri provocate de ambalaje.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul ambalaj vine de la prefixul francez “ en” și de la substantivul “ balle”, al cărui sens era de strângere în balot ( mărfuri, bagaje sau bunuri).

Majoritatea ambalajelor comerciale servesc două funcții: protejarea produsului împotriva deteriorării pe durata transportului și promovarea produsului către client. Cele mai întâlnite tipuri de ambalaj includ cartonul, hârtia, pungile, cutiile, conservele, containerele - pentru bunurile industriale - precum și alte recipiente destinate produselor de larg consum.

Packaging-ul este foarte important atât pentru vânzători cât și pentru cumpărători, acesta sporind comoditatea utilizării sau a depozitării și înlesnind identificarea produselor.

Odată cu transformările socio-economice survenite la nivel global după cel de-al Doilea Război Mondial, din ce în ce mai mulți industriași încep să acorde atenție packaging-ului care devine un element integrant al strategiei de marketing, iar modul de ambalare a produselor, materialele din care sunt realizate ambalajele şi design-ul încep să influențeze succesul comercial al unui produs.

Astăzi, packaging-ul devine important în globalizarea piețelor și extinderea brand-urilor, un aspect important fiind și condiționarea culturală. Exemplul cel mai pregnant este packaging-ul folosit de cele două mari companii multinaționale, simboluri ale consumerismului și anume Coca-Cola și McDonald’s, prin care reușesc să standardizeze și să-și uniformizeze produsele la nivel mondial și în același timp să se adapteze pieței autohtone cu ajutorul strategiilor de comunicare.

 

    

 

De la amforele grecești la Pop Art

Pentru a înțelege mai bine ambalajul trebuie să aruncăm o privire asupra istoriei sale și a evoluției materialelor, începând cu epoca preistorică și până la transformarea în ceea ce a devenit astăzi packaging-ul.

Bronislaw Malinowski - antropolog englez de origine poloneză - definea cultura astfel: ” Este limpede că satisfacerea nevoilor elementare sau organice ale omului și ale rasei constituie ansamblul minim de condiţii la care este supusă orice cultură. Problemele ridicate de nevoia de hrănire, de nevoia de reproducere și de nevoia sanitară trebuie rezolvate prin crearea unui mediu nou, secundar sau artificial. Acest mediu, care nu este altul decât cultura însăși, trebuie să fie reprodus fără încetare, întreținut și guvernat”.

La începuturile epocii preistorice oamenii trăiau la nivel de subzistență, preparându-și hrana doar atunci când aveau nevoie sau când vânau, dar pe măsură ce s-au transformat în culegători și producători de hrană a apărut și problema depozitării. Natura oferea soluții precum scoicile, tigvele de dovleac, pieile de animale sau frunzele. Mai târziu, recipientele erau “ fabricate” din materiale naturale sub forma unor trunchiuri de copac scobite, coșuri din stuf, cutii din lemn, țesături sau organe de animale. Descoperirea minereurilor şi a compuşilor a dus la dezvoltarea unor noi forme de packaging.

Iată o cronologie aproximativă a apariției packaging-ului premodern ( conform articolului A history of packaging de Paula Hook și John E Heimlich, Universitatea Ohio, 1998):
- cu mai bine de 20 000 de ani în urmă – materiale naturale modificate: ierburi, trestie, piei;
- acum 8 000 de ani – ceramice, amfore, dezvoltate în Orientul Mijlociu;
- acum 5 000 de ani – lemn, butoaie, cutii, coșuri, cutii din lemn găsite în mormintele egiptene;
- acum 3 500 de ani – producție de ceramică, olărit , inventarea roţii olarului;
- acum 2 000 de ani – recipientele din sticlă, țeava de suflat sticla inventată de fenicieni şi sirieni;
- acum 2 000 de ani – hârtia și fibrele din celuloză ( nu hârtia autentică);
- 1809 – Nicolas Appert a descopeit procedeul de conservare prin fierberea alimentelor în borcane din sticlă;
- 1810 – procedeul a început să fie aplicat şi cutiilor din tablă ( cutiile de conserve);
- 1895 – inventarea în SUA a cutiei din carton pliabil;
- 1926 – fabricarea foliei de aluminiu menajer;
- 1930 – comercializarea unei benzi adezive din celofan, sub denumirea de “ scotch”;
- 1934 – American Can Company a început să comercializeze primele doze pentru bere;
- 1951 – în Suedia s-a inventat strămoşul lui Tetra Pak - ambalaj tetraedric din hârtie plastifiată, care se poate arunca;
- 1960 – Lesieur comercializează uleiul în sticle PVC ( policlorură de vinil);
- 1976 – Pepsi vinde primele recipiente PET;

Ultimii 1 000 de ani au produs transformări majore și progrese ale packaging-ul, un rol esențial în acest proces fiind jucat de expansiunea comerțului.

Hârtia - packaging flexibil

Hârtia este cea mai veche formă a ceea ce numim astăzi packaging flexibil. Chinezii foloseau în secolele I-II î.Hr. coji de dud tratate ca să acopere mâncarea. În următorii 1 500 de ani, tehnica obținerii hârtiei a fost rafinată și a pătruns în Orientul Mjlociu, apoi în Europa și în final a ajuns în Marea Britanie în 1310. În cele din urmă, această tehnică a pătruns în America ( Georgetown, Pennsylvania) în anul 1690.

Dar hârtia respectivă era diferită de cea pe care o cunoaștem astăzi, fiind obținută prin toarcerea firelor și mai apoi din cârpele de in. Abia din 1867 hârtia a fost obţinută din pulpă de lemn.

Ca multe alte inovații, cartonul a fost descoperit întâmplător în 1870 de către Robert Garr - un tipograf din Brooklyn - în timp ce imprima un sac cu seminţe.

Hârtia şi cartonul s-au dezvoltat ca materiale de ambalare a alimentelor la sfârşitul secolului al XIX-lea. Costurile erau foarte mari la început, dar odată cu inovațiile tehnologice s-au descoperit și metode de ambalare mai ieftine care permiteau folosirea cartonului, dar nu și pentru produsele lichide. În 1880 în SUA, cartonul a devenit impermeabil la grăsimi și lichide prin acoperirea cu un strat de parafină. Popularitatea hârtiei și a cartonului a crescut mult în secolul al XX-lea, însă odată cu inventarea plasticului, hârtia și produsele înrudite au început să piardă teren.

O revoluție în domeniul packaging-ului a constituit-o apariția Tetra Pak în 1952 în Suedia, care a permis folosirea recipientului din carton pentru lapte, sucuri naturale și băuturi acidulate, acesta devenind o adevărată amenințare pentru sticlă și cutiile din tablă.

Sticla

Deși fabricarea sticlei a început în anul 7000 î. Hr. după descoperirea olăritului, ea a fost “ industrializată” pentru prima dată în Egipt în anul 1500 î.Hr., fiind obţinută din materiale de bază precum calcar, sodă, nisip și siliciu. De la această descoperire timpurie, ingredientele au rămas aproape aceleaşi, dar tehnicile de modelare s-au schimbat foarte mult. Inventarea țevii de suflat de către fenicieni în anul 300 î.Hr. a crescut rapiditatea procesului și a făcut posibilă apariția recipientelor rotunde. Culorile au fost disponibile de la început, dar varianta transparentă, clară a sticlei a fost descoperită abia la începutul erei creștine, apoi procesul s-a extins în întreaga Europă.

 

 

În ciuda fragilității și a costurilor mari de producție, sticla are un avantaj asupra cutiilor metalice prin faptul că este inertă din punct de vedere chimic. Sticla a devenit o formă convenabilă de packaging în 1903, când Michael J. Owen a inventat o mașină semiautomată de producție pentru borcane și sticle. În timp ce alte forme de packaging - precum cele din metal sau plastic - câştigau popularitate în anii ’70, sticla tindea să fie destinată produselor cu valoare ridicată.

Metalele

Străvechile cutii și cești confecționate din aur sau argint erau mult prea valoroase pentru uzul comun şi astfel a fost necesară descoperirea unor aliaje mai puternice, mai uşoare și mai practice. Procesul turnării cositorului a fost descoperit în Boemia în 1200, iar cutiile din fier suflate în cositor au devenit cunoscute în Bavaria încă de la începutul secolului al XIV-lea. 

Procesul turnării a fost un secret bine ținut până în anii 1600. Mulţumită ducelui de Saxonia care a furat tehnica, procesul s-a dezvoltat şi în Franţa și Marea Britanie până spre începutul secolului al XIX-lea. În 1764, în Londra se vindea tutun în canistre din metal. Cu toate acestea, nimeni nu folosea metalul pentru produsele alimentare deoarece era considerat a fi otrăvitor.

Începuturile tehnologiei moderne de ambalare a alimentelor îi sunt atribuite experimentelor bucătarului francez Nicolas Appert ( 1750-1841). În 1795, guvernul francez oferea un premiu de 12 000 de franci oricui ar fi descoperit o metodă de conservare a mâncării, pentru că Napoleon Bonaparte trebuia să ofere armatei provizii sigure. După 14 ani de experimente, Appert a fost premiat în 1810 de împăratul Napoleon cu cei 12 000 de franci promişi. Peste un an, o versiune în engleză a descrierii metodei a fost publicată la Londra și noile modalităţi de conservare a hranei în recipiente din sticlă s-au extins rapid în alte ţări. Experimentul lui Appert a fost îmbunătățit de Peter Durand care în 1810 a patentat folosirea recipientelor din metal, mult mai uşor de confecționat şi mai rezistente decât cele din sticlă.
Procesele implicate în deteriorarea hranei au fost înțelese abia la jumătatea secolului al XIX-lea datorită rezultatelor muncii unor oameni de ştiință precum Louis Pasteur ( 1822-1895).

Războiul Civil a avut o contribuție semnificativă în popularizarea mâncărurilor conservate. Armata trebuia să fie hrănită, iar guvernul a contractat firme care să asigure proviziile necesare. Astfel, populația a învăţat că mâncarea conservată poate fi gustoasă şi hrănitoare. Inventarea desfăcătoarelor de conserve la sfârşitul secolului al XIX-lea a făcut manevrarea acestora mult mai convenabilă pentru consumatori.

Etichete și mărci

O inovație destul de recentă în packaging este etichetarea produselor cu numele companiei și informații despre conținut.

Mărcile oficiale au fost aduse în atenția publicului în 1866 de către frații Smith prin vânzarea bomboanelor de tuse în borcane mari din sticlă. Aceasta era o idee nouă – utilizarea packaging-ului pentru a marca produsul în beneficiul consumatorului.

Cu timpul, eticheta și apoi packaging-ul în sine au devenit mijloace de promovare a produselor.

Revoluția retail a făcut ca packaging-ul să devină o parte importantă a culturiii urbane, explozia societății de consum din anii ’70 conducând la intrarea packagingul-ui în viața noastră cotidiană.

 

 

Aşadar, ambalajul este un important instrument de marketing și un factor economic, reprezentând o parte importantă din întregul concept pe care comercianții și producătorii trebuie să îl aplice în metodele de promovare. Dar acesta nu poate arăta oricum, așa încât există specialişti care se ocupă de design-ul ambalajelor, deoarece un design potrivit creează o simbioză perfectă între produsul în sine și ambalaj.

Ultimele trenduri în materie de design de ambalaje arată că acestea trebuie să fie cât mai simple. Se pune accent pe materialul din care este realizat ambalajul, pe mesajul transmis și pe imprimeurile adăugate. Cel mai des, design-ul face parte din conceptul realizării și utilizării ambalajului în sine.

Din anul 2015, ambalarea produselor și-a consolidat o poziție puternică în cadrul industriei, devenind un procent semnificativ din produsul intern brut al ţărilor dezvoltate.

 

De Irena Nestor

Inapoi