Diferența între ilustrație, vector, cartoon și clipart

vizualizari: 96
04 Mar 2019

De multe ori în industria grafică apar anumite confuzii legate de termeni specifici cum ar fi clipart, ilustrație, desen făcut pentru animație ( cartoon) sau grafică vectorială. Iar confuzia crește atunci când termenii utilizați în această industrie ocupă poziții interschimbabile. Să trecem la demistificarea acestor termeni

 

 

Pentru început să vedem modul în care computerul înțelege și interpretează imaginile. Reprezentarea digitală a imaginilor în computer este de două tipuri: de tip raster și de tip vectorial.

Imaginile raster sunt alcătuite din puncte foarte mici numite pixeli. Cu cât o imagine conține mai mulți pixeli, cu atât va fi de mai bună calitate. Ce rol au pixelii? Fiecare pixel are un anumit cod de culoare pe care îl redă. Rezoluția este cea care măsoară câți pixeli sunt pe lungimea unei imagini și câți pixeli sunt pe lățimea acesteia. Așadar, cu cât o imagine are o rezoluție mai mare cu atât și dimensiunea acesteia va fi mai mare. Să luăm ca exemplu un wallpaper, adică o imagine care ocupă tot ecranul unui calculator. Acesta de obicei are o rezoluțir de 1024×768, adică lungimea sa conține 1024 de pixeli și lățimea 768. Dacă rezoluția sa ar fi mai mică, de 250×341 spre exemplu - adică ar avea 250 de pixeli pe lungime și 341 pe lățime - și am dori să punem imaginea pe tot ecranul - adică să o mărim - am observa că ar deveni foarte neclară. În schimb dacă am pune imaginea pe ecran fără să o mărim, adică păstrându-i dimensiunea inițială, am observa că imaginea ar ocupa o mică parte din ecran din cauza dimensiunilor mici la care a fost creată, dar va avea o calitate bună.

În concluzie, dacă la o imagine de tip raster se mărește dimensiunea la care a fost creată inițial, imaginea va deveni neclară. Asta se întâmplă deoarece numărul de pixeli de pe ecran nu corespunde cu numărul de pixeli la care a fost creată imaginea. Imaginile de tip raster au extensiile ".bmp" sau ".jpg". Acestea se mai numesc și bitmap, termen provenit din limba engleză în care map înseamnă hartă - deci bitmap este o hartă a biților unde fiecare pixel are o coordonată X pe orizontală și o alta Y pe verticală, exact ca un punct pe hartă care are latitudine și longitudine.

Pe de altă parte la imaginile vectoriale, chiar dacă rezoluția de pe un anumit ecran este mai mare decât cea la care a fost creată imaginea inițial, aceasta nu devine neclară deoarece imaginea este reconstruită în funcție de formulele matematice folosite pentru a stoca liniile, formele și culorile imaginii.

 

 

Să dăm drept exemplu un dreptunghi cu linia galbenă, dar cu fundal portocaliu. Nu se vor memora pixelii ca la imaginile raster, ci partea strict matematică – adică faptul că este un dreptunghi, diagonala dreptunghiului, culoarea liniei, culoarea fundalului, grosimea liniei. Un program de grafică vectorială folosește apoi aceste formule matematice pentru a reconstrui imaginea pe ecran la calitate optimă, în funcție de rezoluția ecranului. Cu alte cuvinte, aceeași imagine vectorială poate fi folosită atât pentru o carte de vizită cât și pentru un panou publicitar, la ambele calitatea fiind înaltă. Deci în cazul imaginilor vectoriale nu se pune problema rezoluției.

Fonturile Ture Type Fonts (TTF) sau mai nou cele OTF sunt interpretate de computer în mod vectorial. Astfel dacă într-un procesor de text se mărește dimensiunea fontului, rezoluția nu se deteriorează. Dacă într-un program de grafică vectorială se selectează un text și se execută comenzi de tip "break apart" sau "ungroup", textul se poate desface în forme grafice editabile care sunt vectoriale.

Programele pentru crearea imaginilor 3D lucrează în mod vectorial, dar după procesul de randare – adică preluare și convertire în imagini a informațiilor digitale introduse într-un mediu programabil de modelare 3D - rezultă o imagine de tip raster bitmap.

În literatura de specialitate pentru imaginile de tip raster se mai utilizează termenul de "imagine" sau "poză", în timp ce pentru imaginea de tip vectorial se utilizează termenul de "grafică".

De obicei programele în modul bitmap sunt folosite pentru prelucrarea imaginilor preexistente - adesea fotografii - în timp ce programele de grafică vectorială sunt folosite pentru a crea elemente grafice pornind de la foaia goală. În prezent programele avansate de prelucrare a imaginii sunt capabile să lucreze în ambele moduri. Dar este de notat faptul că în timp ce convertirea unei imagini vectoriale în imagine de tip raster se realizează relativ ușor, convertirea unei imagini raster în imagine vectorială este mult mai anevoioasă și cu rezultate aproximative, iar uneori imaginile mai complexe sunt chiar imposibil de vectorizat.

Și totuși care este diferența între clipart, cartoon și ilustrație?

 

 

Clipart-ul reprezintă pictograme gata făcute sau altfel spus luate de a gata, disponibile pe internet gratuit sau contra cost și pot fi utilizate prin introducerea în imagini sau documente ilustrative. O simplă săgeată, un semn, un, etc. Ele au rol de pictograme. În majoritatea cazurilor ele sunt livrate în mod vectorial astfel încât utilizatorul să le poată scala în funcție de necesitățile proprii fără să le distrugă rezoluția.

Cartoon-ul este un tip de ilustrație de obicei în stil nerealist sau semi-realist. Sensul specific a evoluat de-a lungul timpului, dar utilizarea modernă se referă de obicei la o imagine sau o serie de imagini destinate satirei, caricaturii sau umorului. Este un termen care se apropie foarte mult de înțelesul din limba română al cuvântului "caricatură". Conceptul își are originea în Evul Mediu și a descris mai întâi un desen pregătitor pentru o lucrare de artă, cum ar fi o pictură, frescă, tapițerie sau vitraliu. Începând cu revista Punch în 1843, termenul cartoon a ajuns să se refere - în mod ironic la început - la ilustrații pline de umor din reviste și ziare. La începutul secolului al XX-lea, termenul a început să se refere și la filme de animație care semănau ca stil cu acele desene comice din printuri.

Toate cele de mai sus sunt ilustrații. Orice element destinat a ilustra ceva, fie că e desenat, randat, pictat sau redat în formă caricaturală devine o ilustrație.

 

 

Un clipart vectorial sau de tip raster poate să fie în stil cartoon și evident reprezintă o ilustrație. Depinde din ce punct de vedere privim lucrurile.

În speranța că am lămurit anumite neclarități vă lăsăm să vă bucurați în continuare de ilustrațiile fără de care lumea printului ar fi mult mai săracă.

 


Bogdan Mihăilescu

Inapoi